The Help

             Daca tot e Ziua Recunostintei, azi am in cap doar America. De obicei sunt o mare fana tot ce tine de State, pentru ca am impresia ca sunt cu cateva secole inaintea "fostului bloc comunist" din care face parte si tarisoara noastra, dar azi nu sunt cel mai infocat fan SUA.
              Dupa ce am vazut o serie intreaga de filme comerciale, care dau bine la box-office pentru efectele lor speciale, ochelarii 3D care mie personal imi dau dureri de cap, masinile lor scumpe care se rostogolesc si din care niciun pasager nu iese vreodata ranit sau in care niciun actor nu mai interpreteaza rolul de om, ci este ba vampir, varcolac, hibrid, nemuritor, vrajitor sau alte categorii de fiinte supranaturale care nu imi mai vin in minte, a venit si randul unui film bun despre America anilor 60.
             Desi are aproximativ 2h jumatate, lucru care la inceput m-a inspaimantat teribil, avand in vedere ca ultimul film de durata aceasta a fost "Eat Pray Love", film care m-a facut sa ma rog sa nu imi scot ochii si sa-i mananc de plictiseala, pentru ca in general iubesc sa vad filme.(am incercat acolo un joc de cuvinte), The Help a fost destul de bun incat sa nu ma gandesc cat a trecut din film ci sa ma bucur de el.
             Nu vreau sa dau detalii despre film, pentru ca acestea se gasesc usor si in plus poate cineva ar vrea sa mai si vada filmul, nu sa il povestesc eu. Ceea ce mi-a placut a fost abordarea. Toate lucrurile s-au desfasurat in universul feminin, barbatii prezenti nu pot spune ca au modificat cu ceva actiunea, dar trebuia sa fie si ceva dragut la care sa se uite o femeie timp de 2 ore si ceva.
             Conflictele dintre albi si negri in America au insemnat o buna parte din istoria americana si desi toata lumea stie cate ceva despre Abraham Lincoln si Razboiul civil american, despre lupta lui Martin Luther King pentru drepturile civile ale populatiei afro-americane, despre Klu Klux Klan, segregarea raselor si alte informatii istorice, filmul nu pune accent pe acestea ci pe partea "practica", mai precis cum anume traiau doamnele din anii 60 si cum se purtau cu menajerele lor de culoare. Era greu sa fii femeie in anii aceia, dar daca mai erai si afro-americana, lucrurile nu erau tocmai "a 4th of July picnic".
              Filmul m-a lasat cu un gust amar, pentru ca desi lumea a evoluat mult de acum 50 de ani, iar femeia afro-americana a ajuns din fosta sclava pe o plantatie, menajera, femeie de cariera, iar acum e chiar Prima Doamna, nu poti sa nu te gandesti la drumul lung parcurs de aceste femei eroine, care au sacrificat totul, inclusiv propria lor persoana pentru niste idealuri de care acum nimeni nu mai pare a fi constient.
              In concluzie, daca cineva ar trebui sa fie recunoscator, acesta ar trebui sa fie insusi poporul american, care timp de cateva decenii a suprimat generatii de oameni extraordinari, doar din cauza culorii pielii. Drum lung de la slavie la presedintie, nu pot sa spun ca a meritat drumul, dar macar s-a echilibrat balanta.