De cand am invatat sa descifrez literele mi-a placut sa citesc, sa descopar lucruri noi, sa calatoresc intr-un alt timp, sa am alta viata. Acesta este visul fiecarui cititor, sa se regaseasca in cartea perfecta, in personajul ideal, un personaj care e capabil sa traiasca in felul in care si-ar dori si cititorul.
O carte perfecta este aceea care ne face sa simtim ca traim la intensitate maxima chiar daca stam cuibariti in obscuritatea unei camere goale. Dupa ce am descoperit cartile, am citit lucruri pe care nu le intelegeam, citeam carti nepotrivite pentru varsta mea, citeam despre dragoste, sacrificiu, patriotism, valori care pentru un copil de 12 ani erau notiuni abstracte. Inca nu stiu daca am avut norocul sau ghinionul de a citi si de a invata ce inseamna aceste valori din carti. Poate daca intrebam oamenii din jur mi s-ar fi raspuns banal si nu as fi tratat dragostea ca pe ceva ideal ci ca pe ceva normal si foarte des intalnit.
Adevarul este ca pentru mine Dragostea e ceva atat de rar precum aparitia cometei Hayley, sau a unei eclipse totale de soare. Se intampla uneori sa renuntam la viata reala pentru povestile din carti? Cred cu tarie ca povestile nemuritoare din basmele cu zane si romanele victoriene mi-au distorsionat ideea de dragoste reala. Inca sunt fetita aceea de 12 ani care crede in dragoste nemuritoare si in The One, acea persoana pe care stii ca o iubesti din primele 5 secunde ale primei intalniri, in acea scanteie care aprinde focul ce dureaza o viata intreaga. Naiva? Poate...
Cand am mai crescut si am ajuns in adolescenta, am facut greseala de a-mi dezvolta o dependenta de seriale si filme care mi-au desavarsit aceasta idee "bolnava" de dragoste ce invinge toate obstacolele. Am urmarit Sex and the City sperand ca imi va distruge mitul barbatului perfect si mi-am dat seama ca desi de cele mai multe ori "our girlfriends are our soulmates and men are just people we have fun with" totusi as vrea sa imi gasesc propriul Mr. Big cu care sa imi impart dulapul. Momentul acela in care Carrie s-a impiedicat de Big in primul episod este abso-fucking-lutley perfect...acele 5 secunde de contact vizual care ajung sa iti defineasca viata.
Am avut si eu acea senzatie o data in viata si nu am stiut ca aceea va fi senzatia cu care voi compara toate celelalte priviri din viitor. Din pacate doar in filme sau in carti aceasta senzatie va fi de ambele parti, pentru ca in cazul meu doar eu am simtit fiorul..si a ramas cu mine pana acum. Poate voi ajunge o Miss Havisham, inlantuita de propriile mele amintiri chinuitoare ce nu ma lasa sa traiesc, dar nu pot sa ma multumesc cu o umbra din ceea ce stiu ca pot simti. Poate voi ajunge batrana si amara, singura, iar pe piatra mea funerara nu va scrie decat "a incercat sa supravietuiasca, dar nu a trait decat 5 secunde", inca mai cred cu tarie ca cele 5 secunde ale mele sunt mai pretioase decat o casnicie de 20 de ani unde in tot acest timp niciunul nu a simtit ci s-a multumit sa isi aline singuratatea.
Nu stiu ce se va intampla maine, poate ma voi satura de singuratate si ma voi multumi cu oricine va putea sa ma suporte, dar deocamdata inca astept sa inlocuiesc momentul meu ideal. Cred cu tarie ca in momentul in care voi reusi sa demitizez acel moment perfect viata mea va deveni la fel de gri si monotona ca a toti celorlalti si voi reusi si eu sa ma marit cum vor toti cei din jurul meu, cu un om obisnuit cu care imi voi imparti viata si pe care voi invata sa il accept in masura in care si el se va chinui sa ma acepte, dar niciodata viata mea nu va fi un film sau o carte unde acele 5 secunde se pot transforma intr-o viata intreaga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu