Unii spun ca nu poti, ca l-au simtit dintotdeauna sau ca i-au luat prin suprindere. Eu pot sa descriu exact momentul cand am stiut ca mi-ai schimbat viata.
A fost o fractiune de secunda, imperceptibila, cred ca nici tu nu ti-ai dat seama, de fapt asta stiu sigur.
Ai deschis usa si atat mi-a trebuit.
Ce a urmat dupa, joaca, prostia, dezamagirea, si in final plecarea ta, nu au contat. A contat secunda aceea, pentru ca atunci am stiut ca nu o sa te pot uita vreodata.
Mi-ai dat curaj sa fac tot ce nu am avut curaj vreodata. Nu cred ca stii cata putere mi-ai dat.
Toata lumea din jur imi spune ca am pierdut tot din cauza ta, dar nu am pierdut nimic.
Da, am suferit! Fizic psihic si in toate modurile imaginabile. Dar la capitolul asta aveam deja experienta. Nu esti cel mai rau lucru care mi s-a intamplat. Nu esti nici cel mai bun.
Problema nu e sa accept ce simt, asta am acceptat desi mi-a luat ceva timp. Nici macar certitudinea ca tu nu simti nimic, problema e acolo unde trebuie sa realizez ca aveam un gol in mine de care nu eram constienta, pe care o perioada l-ai umplut tu. Stii, eram fericita in ignoranta mea...Acum spune-mi cum sa traiesc constienta ca ceva din mine lipseste...
Nu lipsesti tu, asta stiu sigur.
Lipseste cineva care simte ce simt si eu.
Multumesc ca m-ai facut sa simt ceva, multumesc ca mi-ai aratat ca sufletul meu inca mai poate spera.
Si nu..Nu imi pare rau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu